Fără botox – minus 15 ani în mod garantat

Sunea Cristina
Câştigătorul concursului:
«Poveşti de viată despre cum să devii frumoasă».

Bună ziua, dragi cititori. Vreau să vă povestesc despre cum e posibil să căutaţi frumuseţea peste mări şi ţări şi în concluzie să o găsiţi acasă.

Vreau să mă prezint. Sunt Sunea Cristina, am 47 de ani şi locuiesc în Samara.

Iar acum, istoria mea

Într-o zi, într-o dimineață minunată m-am uitat în oglindă și am izbucnit în lacrimi. Riduri adânci pe frunte, adâncituri uriaşe în jurul nasului, pungi pe sub ochi, umflături pe piele – gata, vine toamna gri şi rece, dar încă îţi mai doreşti căldură și lumină. Imediat mi-a venit în minte povestirea unei femei despre cum aceasta şi-a reîntinerit faţa într-un spa salon din Tunisia. Cum că acolo, în fosta colonie a Franței, lucrează foarte mulţi cosmetologi francezi care utilizează, la fel, produse franceze. Rezultatul e la fel de bun ca unul obţinut în ​​Franța, doar că de două sau de trei ori mai ieftin. Din acest motiv tururile spa în Tunisia sunt foarte populare în întreaga lume și în Franța, inclusiv :-)

„Oare nu merit şi eu să fiu frumoasă?!” – mi-am spus şi am început să caut informaţii despre călătoriile în Tunisia. Şi cine caută, găseşte. Chiar în prima agenţie de turism mi-au propus o ofertă fierbinte cu 50 % reducere! Pe scurt, două zile mai târziu eram deja la staţiunea Hammamet, într-un spa imens Bio Azur. Iar magicienii de pe loc s-au apucat imediat de corpul şi faţa mea. Nu am să vă povestesc despre tot felul de împachetări cu alge şi nămol şi hidromasaj. Nu este la subiect. Am să vă povestesc doar despre cum aceştia mi-au îngrijit faţa.

Cursul este conceput să dureze 12 zile. La începutul tratamentului se fotografiază faţa pacientului pentru ca acesta să poată vedea în mod clar diferenţa. În continuare m-am aşezat într-un fotoliu cosmetologic de vis. Stai pe el şi te cufunzi în extaz. O muzică relaxantă, arome divine, iar o femeie îţi aplică pe faţă cu mişcări blânde o cremă care miroase foarte plăcut. Întreaga procedură durează aproximativ 15-20 de minute. Și aşa, timp de 12 zile. La sfârșitul tratamentului se face din nou o fotografie, ca să vă convingeţi singuri de rezultat.

Pungile de sub ochi, ridurile, adânciturile nasolabiale au dispărut! Și împreună cu acestea 15 ani! Eram şocată şi încântată! Cosmeticiana mea, obișnuită de-a lungul anilor cu euforia pacienţilor săi, îmi zâmbea cald. Am memorizat numele cremei- mască pentru faţă, care s-a dovedit a fi atât de eficientă.INTENSKIN – aceasta este denumirea!

Evident, când am revenit în Samara prietenele mele au fost foarte surprinse. Eram literalmente bombardată cu întrebări! Le povesteam totul exact aşa cum a fost, în acelaşi timp ... eram tristă. Pe fondul euforiei despre noua mea față, am surprins privirea tristă a mamei mele. Şi am înţeles deodată. Femeia rămâne femeie indiferent de vârstă. Și la orice vârsta vrea să fie frumoasă. Dar nu era posibil să trimit o femeie de 71 în Tunisia. Am întrebat despre această mască prin magazine – nimeni nici măcar nu auzise despre ea ...

Se pare că această cremă poate fi comandată şi la noi

A trecut o jumătate de an. Şi deodată, un miracol! În internet am dat peste cunoscuta denumire – INTENSKIN! Am citit informaţia, totul coincidea. Doar ambalajul era diferit de cel pe care îl văzusem în Tunisia. Şi preţul mai accesibil. Sau poate serviciile cosmetologice sunt foarte scumpe în Tunisia? Pe scurt, deşi aveam unele dubii, am comandat! Eu ştiu cum arată şi funcţionează masca în realitate! Dacă această cremă este adevărata INTENSKIN, atunci o să am multe de câştigat!

Coletul a venit peste 5 zile. Am început să am grijă de pielea mamei. Mai ales că ştiam ce am de făcut. Desigur, fără fotoliu cosmetic, muzică şi aromaterapie. Însă INTENSKIN s-a dovedit eficient şi în aceste condiţii. În 12 zile mama a întinerit cu 15 ani. În fiecare zi – cu un an!!

Vă prezint rezultatele muncii mele:

Am mai făcut comandă imediat încă de 6 cutii. De rezervă! Pentru că nu am mai întâlnit ceva atât de eficient până acum. Şi rezultatul e rapid. Frumuseţea!

Cam asta e toată povestea. Sper ca experienţa mea să vă fie de folos. Deoarece o femeie trebuie să fie frumoasă la orice vârstă!


INTENSKIN


Accesaţi site-ul INTENSKIN >>>

Cu drag, Sunea Cristina

Votaţi:

476 +
În total comentarii: 15

Comentarii

Pentru a scrie un comentariu, este necesar să vă înregistraţi

71 de ani? Nu cred)) Însă am să fac comandă de cremă. Aţi văzut compoziţia cremei? Super)))

INTENSKIN este o adevărată bombă! A devenit foarte populară în ultima jumătate de an.

Oare au inventat într-adevăr ceva eficient? M-am săturat să cheltui banii pe remedii ineficiente. Dacă este eficientă cu adevărat, voi comanda la sigur.

Sunt de acord! Este o cremă foarte bună! Ridurile mici dispar fără urmă.

mulţumesc pentru fotografii! Un rezultat minunat! Fetelor, scrieţi despre rezultatele obţinute de voi! Sunt foarte curioasă.

Nici eu nu am văzut prin magazine ….se pare, că poate fi comandată doar pe acest site.

După 3 cursuri de proceduri am scăpat definitv de riduri, chiar şi de cele mai profunde. Este un miracol! Am citit la timp blogul dvs. Mulţumesc!

Foarte super! ) şi eu am dat întâmplător peste această mască. Astfel de experienţe trebuiesc împărtăşite!

O femeie foarte frumoasă! Eu la ai mei 30 arăt mai rău :(( O să comand.

În curând toată elita noastră rusească va începe să vorbească despre această cremă. Trebuie să reuşesc să fac comandă, până când nu o vor cumpăra pe toată)

INTENSKIN, fetelor, elimină nu doar ridurile, dar şi umflăturile. Înainte aveam nişte cearcăne oribile – acum au dispărut. Sunt foarte fericită.

Un rezultat evident! Foarte bun! Mulţumesc pentru recenzie)))

Auzisem despre INTENSKIN, dar nu ştiam unde poate fi comandată. Mulţumesc pentru indiciu!

Am comandat deja! Uraaa…

Soţul mi-a făcut cadou crema de ziua mea)) mi-a spus că voi fi cea mai frumoasă)) şi ce credeţi? Aşa şi este :)

Am cumpărat, mi-a plăcut masca! Am utilizat-o timp de 2 luni. Într-adevăr masca redă tinereţea!!! Vedeţi ataşat rezultatul